Tuesday, March 30, 2010

GROAPA UCIDE! - campanie dac motors (2)

de obicei nu ma ating prea tare campaniile anti-accidente ale motociclistilor. asta pentru ca la fiecare motociclist cumsecade exista inca unul de partea intunecata a fortei, un cocalar forjator care face spectacol pe strada si ma deranjeaza.

dar ca sofer, ca viitor motociclist si ca sclav in industria publicitatii campania asta mi se pare una excelenta! are un mesaj clar, single-minded, are un concept clar, costa putin pentru ca se bazeaza pe voluntari si cel mai tare e ca e universala, nici nu are nevoie de cuvinte! si e chiar vizibila, l-am vazut pe "gropila" (da, numele e prost, prea jucaus pentru seriozitatea mesajului) pe langa niste gropi de pe strada unitatii.

nu are rost sa incep o diatriba impotriva asfaltatorilor hoti si autoritatilor incompetente si corupte. ideea e ca orice sofer sau motociclist, sau biciclist sau pieton sau chiar bebelus in carut are de suferit din cauza gropilor astora. unii pot sa moara din cauza lor, altii nu, dar gropile sunt inca un lucru care fac din tara asta un loc rau unde sa traiesti. groapa care ucide, chiar cand nu ucide iti face rau, fie la confort, fie la buzunar

campania "groapa ucide" a fost pornita de clubul dac motors dupa ce unul dintre membri -Qaz- (lucra in cladirea unde lucreaza prietena mea) a murit in urma unui accident pe malul dambovitei, la vreo 5 minute de casa mea. conducea o prietena a lui, erau amandoi pe o yamaha tdm 850. circumstantele accidentului nu sunt chiar clare, dar una din ipoteze e ca a fost provocat de o groapa din asfapt, si stiu gropile din zona aia, mi-am rupt masina deja in ele. 

deci, pentru oricine are chef de atitudine civica - sau mai degraba egoista: daca se astupa gropi o sa ne fie fiecaruia mai bine - va invit sa luati spayul/creta/bidineaua sau orice altceva si sa desenati contururi de oameni morti langa fiecare groapa de pe strada.

GROAPA UCIDE! - campanie dac motors (1)


GROAPA UCIDE
Azi, 26 Martie 2010, ora 2:00AM, a inceput o campanie de constientizare a pericolului reprezentat de gropile din asfalt.
Campania consta in desenarea langa fiecare groapa a profilului unei persoane intinse pe asfalt, similar celor dintr-un accident mortal.
Au fost deja marcate in acest mod aproximativ 70 de gropi serioase din toate sectoarele Bucurestiului folosindu-se un spray cu vopsea nepermanenta.

Campania nu are in vedere victimele deja facute de gropile din asfalt dar trage un semnal de alarma despre urmarile tragice ce pot fi cauzate de acestea.
Campania nu este a motociclistilor pentru motociclisti, se adreseaza tuturor participantilor la trafic afectati de gropi si de catre carosabilul degradat.
Gropile existau, noi am marcat posibilitatea producerii de viitoare victime.
Daca in alt mod nu putem influenta autoritatile sa schimbe aceasta situatie, macar putem sa economisim banii de creta cheltuiti in “favoarea” participantilor traficului rutier la marcarea accidententelor si, in acest mod, poate vor ramane mai multi bani pentru intretinerea strazilor.
Campania este simpla, non-agresiva, dar cu un impact puternic.
Alatura-te oriunde ai fi in tara si ia cu tine cand pleci de-acasa o creta sau o creta cerata, ori o vopsea nepermanenta si “daruieste” fiecarei gropi din orasul tau conturul potentialei victimei pe care o asteapta.
Astfel, cei ce sunt in masura vor sesiza numarul impresionat al locurilor unde asfaltul este degradat si vor dispune repararea gropilor cauzatoare de victime!!!
Este important sa folositi momente ale zilei/noptii astfel incat sa nu deranjati traficul.
Deasemeni, folositi creta sau vopsea nepermanenta ca sa nu existe explicatii si dialoguri inutile cu politia.
Gropila este un altfel de shotron. Cineva, mai devreme sau mai tarziu va arunca piatra in el si va sari!
Folositi-l pe Gropila si semnalati locurile de pe carosabil din toata tara ce pot contribui la aparitia victimelor viitoare, poate asa vor fi mai putine.
Cu respect,
DAC MOTOR"

Saturday, March 27, 2010

ilioara incepator de weekend

daca unii sunt motociclisti de weekend, eu se pare ca-s incepator de weekend. pana reusesc sa rezolv cu inmatricularea si inscrierea al examen, se pare ca ajng doar in weekend la poligon "sa ma mentin in forma".


azi am facut noul poligon. nu e mare lucru, mi-a trebuit insa un pic pana sa ma simt confortabil din nou cu opturile. pe partea stanga fac virajele foarte usor, dar sunt inca putin nesigur la alea pe partea dreapta. ca sa mentin stanga pe ghidon trebuie sa ma aplec destul de mult cu umarul si cu corpul.dar ma enerveaza alt lucru: chiar nu reusesc sa intru inapoi in traseu dupa ce evit cu 50 km/h jalonul. adica il evit dar ating jalonul de la reintrare. la 30 la ora nu am nici o problema. da, stiu ca nu verifica nimeni la examen daca chiar ai viteza aia, dar tot mi-ar placea, macar din orgoliu, sa pot sa fac exact cum trebuie. deci, mai exersez...

in alta ordine de idei tocmai am aflat de o expeditie cum mi-ar placea si mie sa fac, cand o sa am carnet (intr-un indepartat sfarsit :P). e vorba de 6 motociclete cu 7 romani, in maroc. povestea poate fi gasita aici.

Wednesday, March 24, 2010

floricele pe cam-pii

curetenie de primavara pe "calare pe vacuta"!
cu ocazia asta am adaugat si page rank, pentru ca se pare ca am primit asa ceva. nu prea inteleg ce inseamna, dar decat 0 mai bine 1 :)

p.s. macar de as urma exemplul de curatenie si la mine in camera....

Saturday, March 20, 2010

azi am mers pe motor de am rupt :))

da! azi prima zi motociclistica pe anul asta. am fost la ilioara si i-am dat prima cheie vacutei anul asta. a pornit de parca nu fusesem despartiti cateva luni. n-am reusit insa sa ii rezolv contactul de la maneta de frana fata, dar sigur ii dau eu de cap.
am pus bateria, am golit apa din carburator, am apasat pe buton, am lasat-o sa se incalzeasca si am pornit!
culmea am reusit din nou sa urc delusorul ala de la parcare (credeam ca uitasem), si am dat ture in poligonul de masini pana mi-au obosit mainile. totusi nu am intrat inca pe platoul de motociclete, care era destul de aglomerat, dar a fost excelent! am bagat si 60. a! si pentru prima oara am luat virajul cu piciorul intins in interior, ca la motocros :D apropo, noul poligon e chiar mai usor decat ala vechi

planul pe termen scurt e asa: cat de curand se poate o sa merg la rar - sper saptamana asta, o sa inmatriculez vacuta si cat de repede o sa am programez la examen! e doar parerea mea sau asta e un post cu multe semne de exclamare?

Tuesday, March 16, 2010

Otto Pfennings - Primul roman cu dizabilitati campion la curse de motociclete

"Pot ce poţi şi tu!". Un motto simplu şi banal, dar care defineşte şi caracterizează oamenii cu handicap. De multe ori se întîmplă ca tocmai ei, din dorinţa de a se întrece pe sine, dovedind astfel că totul e posibil chiar dacă nu sînt ca toţi ceilalţi, să devină cei mai buni.

Aşa s-a întîmplat şi cu Otto Pfennings, român cu origini şvabe, născut la Bucureşti în 1913. Destinul n-a fost deloc darnic cu el, devenind infirm din cauza paraliziei infantile de la vîrsta de doi ani. Picioarele i s-au dezvoltat anormal de la bazin în jos. A făcut operaţii ca să-şi facă viaţa mai uşoară, refuzînd însă scaunul cu motor. Otto avea multe de dovedit în viaţă. Trăia pentru motociclete.


Prima oară s-a urcat pe triciclu. Era doar primul pas pentru că în 1938 viaţa începe în sfîrşit să-i zîmbească. Devine campion naţional în cursele de coastă cu o motocicletă cu ataş. Un an mai tîrziu, la Braşov, acolo unde era născută mama sa, uimeşte din nou şi cîştigă Marele Premiu al oraşului. Devine membru fondator al clubului ARMA şi participă la concursuri în toată ţara, soţia fiindu-i copilot. În 1948 a cîştigat primul titlu naţional al Republicii Populare Române în cursele de viteză pe circuit.

10 ani de glorie pentru Otto.
"Lumea era uimită pentru că tatăl meu cu tot cu handicapul său era cel mai bun. În acele vremuri nu existau competiţii pentru persoanele cu handicap. Otto Pfennings şi Zundapp-ul său făceau însă cea mai bună echipă", povesteşte fiul său Paul acum în vîrstă de 69 de ani.

Viaţa lui Otto nu s-a terminat în 1948. Ulterior devine organizator şi cronometror de concursuri. În garajul său se strîngea lumea. Oamenii veneau să-şi meşterească motocicletele. "Otto avea cele mai bune scule şi accesorii aranjate bineînţeles într-o ordine nemţească", îşi aduce aminte Paul Pfennings.


În 1978 părăseşte ţara şi se stabileşte la Munchen. Pe 31 ianuarie 1988 se stinge, dar Otto a murit fericit. S-a dus în ceruri împăcat că lumea nu-şi va aduce aminte de el ca Otto invalidul, ci ca Otto motociclistul. Voinţa lui a învins handicapul. Şi viaţa l-a răsplătit. A devenit un mare campion!

Zundapp modificat
Otto Pfennings concura pe celebra Zundapp nemţească de 600 cmc. "Avea două carburatoare, acesta era secretul rapidului său Zundapp", a mărturisit Paul, fiul campionului. Din cauza handicapului său la picioare, românul de origine şvabă avea modificări la motocicletă, comenzile de la picior fiind trecute la mînă."

articolul de Valentin Damian este preluat din gsp

Sunday, March 14, 2010

"mersu pe motocicleta aduna boli pe langa ale tale" :))))))

acum ceva timp am postat un comment pe autospot.ro unde am vazut ca multi oameni cu dizabilitati comentau un advertorial al unei firme care adapteaza masini pentru oameni cu dizabilitati. in comment promovam blogul asta, si incercam sa prezint si avantajele si dezavantajele motocicletelor pentru oamenii cu dizabilitati.
articolul comentat se numea tocmai "toti avem dreptul la mobilitate" :D
acum am gasit din intamplare un raspuns la ce spamasem eu pe acolo:

"draga vrum-vrum..incurajarea de a cumpara o persoana cu dizabilitati motocicleta,este cea mai mare inconstienta si in afara ca esti exspus pericolelor,mai aduni si niste boli pe langa ale tale..te rog sa te abtii de aceasta propaganda si incearca sa-l ajuti pe colegii tai de suferinta si nu incerca sa le distrugi...dar daca taci din gura ,deja ajuti..cu bine"


am lasat la o parte comentariile despre exprimarea lui scrisa... am lasat la o parte si cliseele folosite de el, si i-am raspuns la obiect. la 10 minute dupa aia, ca prin minune, mi-a disparut commentul. in el ii explicam inclusiv cum o sa imi iau eu carnetul de motocicleta, corect si complet legal, nu cum si-au luat niste soferi "normali" de pe la arges carnetele ;) ...

later edit: a reaparut comentariul meu pe saitul cu pricina

Friday, March 12, 2010

examenul moto 2010

in Monitorul Oficial nr. 43/19.01.2010 este publicat ordinul MAI care modifica ordinul 1497/2006.
practic s-a schimbat un pic examenul moto. proba teoretica ramane la fel, sunt tot 20 de intrebari, din care minim 17 trebuie sa fie corecte.
la proba practica s-au facut modificari. in primul rand o noua conformatie a poligonului:


in al doilea rand s-a marit timpul probei, de la maxim 4 minute la 6 minute.
in al treilea rand manevrele sunt urmatoarele:
- manevre la viteza mica, cu semnalizare si privirea peste umar
- plecare de pe loc, mers 5 metri pe langa motocicleta fara ajutorul motorului de la locul de plecare
- mers sinuos printre 5 jaloane
executarea de opturi printre 4 jaloane, 3 manevre inr-un sens si in celalalt
- deplasare in linie dreapta 47 de metri cu bratul stang ridicat orizontal
continuarea deplasarii cu viraj stanga si viteza redusa pana la punctul  de plecare



apoi:
- accelerare pana la 50 km/h, d ela punctul de plecare pe distanta de 47m, in ivteza a 2-a sau a 3-a
- ocolirea obstacolului cu mentinerea directiei de deplasare
- franare in interval de 16,5 m cu schimbarea treptelor de viteza
- viraj la stanga
-accelerare pana la 30 km/h pe distanta de 30m
- ocolirea obstacolului cu mentinerea directiei de deplasare
- accelerarea la peste 50 km/h pe distanta de 14m
- franarea cu frana din fata si frana din spate incepand de la ultimele doua jaloane, pe distanta de 16m, cu oprire la punct fix ( locul de sosire), apoi urcarea motocicletei pe cric

sincer mi se pare un traseu facut de cineva ca sa para ca a lucrat si isi merita postul gras platit din minister.
practic tot examenul e un fel de copie a celui de anul trecut, daca nu ne lasam pacaliti de diagrama. au schimbat intre ele vitezele la evitarea obstacolului. pe bune? si in continuare s-a pastrat mersul cu mana stanga intinsa  - un atavism de cand in trafic se folosea semnalarea cu mana. una este sa vezi controlul motocicletei, dar alta e sa ai o proba in examen care sa demonstrese cum semnalizezi cu bratul. ma gandesc cum ar fi fost daca as fi avut problema pe care o am la mana drapta, si as fi condus cu comenzile schimbate pe stanga - probabil ar fi trebuit sa obtin cu greu o dispensa speciala de la directia de permise.

ce e bine e ca s-a introdus franarea pe o anumita distanta, si evitarea obstacolului se poate face doar intr-un anumit interval. la proba de evitare a obstacolului e un lucru bun ca exista un spatiu delimitat in care trebuie facuta manevra, trebuie sa te intorci in 7 metri pe traseu, ca anul trecut am vazut niste viraje foarte largi la evitare, doar ca sa nu se atinga jalonul de ocolit.

oricum nici in ruptul capului nu inteleg ce vrea sa insemne "manevre la viteza mica, cu semnalizare si privirea peste umar" WTF? treaba asta, din anexa 5 a ordinului MAI, nu este descrisa nicaieri.

oricum, om trai si om vedea, am auzit ca la poligonul ilioara s-a trasat noul traseu si o sa merg in recunoastere. asta daca o sa se termine vreodata cu iarna...

motociclisti cu dizabilitati - categoria grea: sportivii

doua roti sunt in mod sigur mai producatoare de placeri decat 4 :) mai ales cand ai avut ghinionul ca cele 4 roti sa fie de fapt alea ale unui carucior cu rotile, pentru paraplegici. in mod sigur trike-urile, sau motocicletele conduse din atas, dintr-un scaun cu rotile sunt mai confortabile pentru oamenii paralizati de la brau in jos, sau chiar cu duble amputari.
insa asta e un blog in special despre motociclisti cu dizabilitati, si trike-urile nu sunt chiar motociclete.

urmeaza doi baieti, dar baieti-baieti!

primul se numeste Lee Beaver, era un racer tanar, si a avut un accident la 17 ani. nu a mai putut sa concureze.


asa ca a adoptat solutia comuna pentru paraplegicii care conduc motociclete solo: stabilizatoare cu rotile. smecheriile astea se pot pune pe orice motor, sunt de fapt niste bare cu rotile de silicon la cap (ca rotile de la role). barele stau jos in mod normal, dar cand motorul accelereaza ele sunt ridicate de un motoras electric. cum motocicleta incetineste sub o anumita viteza, ele coboara din nou, stabilizand motorul, ca si cum au pune piciorul jos.
hehe :D eu nu sunt sigur ca o sa vreau (sau ca o sa pot) sa fac un wheelie, si tipul asta merge jumate din timp numai pe-o roata!

al doilea e poate cel mai cunoscut rider paraplecic: Ricky James


ricky james ar trebui sa se numeasca copilu' minune, si nu adrian! dixit!

ce face tipul asta e incredibil! motocrossul e o parte mai deosebita a motociclismului, si nu oricine poate sa faca ce fac sportivii aia. in primul rand la motocross se cade des. ricky james are niste crashbars pe lateral, care sa ii protejeze picioarele in caz de accident, desi, din filmari, nu pare ca se joaca in nisip prea mult. si tehnica pe viraje este ceva special fata de alte motociclete: trebuie scos in afara piciorul de pe interiorul virajului, pe care il mai si plantezi din cand in cand sa ajuti motocicleta sa se intoarca. el reuseste foarte usor sa ia viraje  pe pamant, fara tehnica asta. mi se pare absolut genial cat de mult se inclina pe sleaurile din curba si cum mentine totusi controlul motocicletei. si ultimul lucru, dar nu cel din urma: ricky james se antreneaza ca sa fie primul paraplegic care sa reuseasca un backflip cu motocicleta! aia o sa fie o treaba....

totus cred ca ar fi nerealist sa pretind ca oricine este in carucior cu rotile ar putea sa faca ce fac ei. e vorba acolo de multe lucruri, e vorba de experienta anterioara (baietii astia erau motociclisti si inainte de acident) e vorba de multa vointa, si, nu in ultimul rand, de a accepta ca din cauza controlului mai scazut ei se expun unor riscuri mai mari decat motociclistii obisnuiti.

pro incalzirea globala!

da, asta seara am chef de postat. e nasol. e aproape jumatea lui martie si tot e iarna si viscol. imi place zapada, insa la munte, de preferat in austria ca e mai ieftin transportul pe cablu, si cazarea, si schiorii nu s euita urat la snowboarderi.
daca o tine asa o sa ajung sa dau examen si sa merg cu motorul in august, ca prin octombrie o sa vina iar viforul si o se inchida sezonul. cu aceasta ocazie le urez tuturor ecologistilor spalati pe creieri sa clantane afara pe frigul asta pana le deschid eu usa si sa se mai gandeasca a doua oara daca nu cumva omenirii ii prieste mai bine incalzirea globala in locul racirii globale.

Thursday, March 11, 2010

certificat de agreere de la RAR

multumita unui user de pe motociclism.ro,  care a detaliat examenul moto pentru anul 2010, am aflat ce imi trebuie ca sa pot da examenul pe vacuta. tipa lucreaza la ARR sau RAR sau poate la politie, si stia bine ce spunea:

"Persoanele care au un handicap si si-au adaptat motocicleta la nevoile personale, pot urma cursurile pe motocicleta proprie si pot sustine examenul pe aceasta. In acest caz trebuie sa prezinte la scoala de soferi unde a facut inscrierea un certificat medical care sa certifice respectivul handicap, precum si documentele motocicletei care sa ateste admiterea acesteia in circulatie pe drumurile publice precum si Certificat de Agreare eliberat de RAR."

la RAR oricum trebuie sa ma duc, sa imi iau certificatul de autenticitate, ca sa pot inmatricula motocicleta. daca tot ma duc acolo o sa solicit si respectivul cetificat de agreare (agreEre?), care este practic o harztoaga prin care se atesta ca o motocicleta/masina poate fi folosita la examen. sincer, la masini il inteleg, pentru ca e vorba de dubla comanda, insa in cazul motocicletelor mi se pare cel putin redundant, mai degraba o jecmaneala a scolilor moto de catre stat. sau in cazul asta o jecmaneala a mea, pentru ca imi propun sa dau un singur examen, pe cand la scolile cu categoria A se poate considera un cost operational.

raspuns de la politie

pentru ca scria mare la inceput "nesecret" :D, pun si eu aici raspunsul directiei de permise si inmatriculari - bucuresti:

"ROMÂNIA
MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR

Nesecret
Bucureşti
Nr. 200.173 din 04.03.2010


DIRECŢIA REGIM PERMISE DE CONDUCERE
ŞI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR



Domnului,
"vrumm-vrumm" (am inlocuit :P)
suntzutzu@gmail.com



Urmare scrisoarii dumneavoastra adresata institutiei noastre prin e-mail, va comunicam urmatoarele:

Obtinerea permisului de conducere de catre persoanele cu handicap, singurele prevederi legale  aplicabile in acest caz sunt urmatoarele:
Potrivit art.21 din OUG nr.195/2002, privind circulatia pe drumurile publice republicata, „Conducatorii de autovehicule sau tramvaie trebuie sa aiba cunostintele si indemanarea necesare conducerii si sa fie apti din punct de vedere medical. Conducatorii de autovehicule sau tramvaie vor fi verificati periodic din punct de vedere medical, în conditiile stabilite de reglementarile in vigoare.
Art.22, „Examinarea medicala se realizeaza in scopul certificarii starii de sanatate si a calitatilor fizice necesare unui conducator de autovehicul sau tramvai.”
Afectiunile medicale incompatibile cu calitatea de conducator de autovehicule sau tramvaie se stabilesc de catre Ministerul Sanatatii Publice si se aproba prin ordin
al ministrului, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Verificarea medicala se efectueaza in conditiile stabilite prin ordin al ministrului sanatatii publice, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Prin urmare aspectele de ordin medical referitoare la indeplinirea acestor conditii de catre persoanele care doresc sa obtina permis de conducere, inclusiv cele care prezinta anumite dizabilitati fizice, sunt date de lege in competenta exclusiva a Ministerului Sanatatii Publice.

De asemenea, potrivit art.34 din H.G. nr.1391/2006 (Regulamentul pentru aplicarea OUG nr.195/2002 republicata), pentru programarea la examen, dosarul personal al candidatului trebuie sa contina anumite documente, printre care si fisa de scolarizare in care se
consemneaza si avizul medicului „apt pentru conducerea vehiculelor” din categoria sau subcategoria pentru care se solicita examinarea, fisa medicala pastrandu-se la unitatea autorizata care a pregatit candidatul.

Conform art.35 alin.2 din H.G. nr.1391/2006, „Persoana cu handicap fizic poate sustine examenul pentru obtinerea permisului de conducere pentru categoriile A si/sau B daca autovehiculul utilizat la examinare este adaptat infirmitatii acesteia.”

Totodata, in conformitate cu art.29 din OMAI nr.1497/17.11.2006 privind procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere, modificat si completat
de Ordinul ministrului administratiei si internelor, restrictiile medicale, adaptarile obligatorii ale
autovehiculelor si aspectele administrative se inscriu la rubrica restrictii din permisul de conducere, potrivit codurilor prevazute in anexa nr.6. Restrictiile medicale se inscriu, potrivit reglementarilor
legale, in fisa medicala. Adaptarile obligatorii ale autovehiculelor pentru conducerea acestora de catre persoanele cu anumite dizabilitati se stabilesc de catre unitatea autorizata sa efectueze pregatirea candidatului, cu viza unitatii de asistenta medicala ambulatorie de specialitate autorizate,
care a emis fisa medicala pentru persoana respectiva. Codurile aferente aspectelor administrative se stabilesc si se inscriu in permisul de conducere, potrivit prezentului ordin, de catre personalul serviciilor publice comunitare.

Cu stima,
..............."


semne bune!

apreciez in primul rand ca s-au straduit sa imi compuna un raspuns, pentru ca puteau f bine sa ignore mailul, s-au mai vazut cazuri la institutii ale statului.

apreciez ca mi-au dat toate citatele din toate legile care se refereau la intrebarile pe care le-am pus. recunosc ca ma asteptam sa ma ajute cu un rezumat la pasilor pe care trebuie sa ii fac, cum le-am cerut de fapt in mesajul meu. chiar si asa, cu limba de lemn de rigoare, apreciez ca cineva de acolo si-a facut datoria si sper sa si-o faca in mod corect toate autoritatile cu care voi mai avea treaba pana imi adaug categoria A la permis.